blog
Asociaţia "Bucuria Celor Necăjiţi" Contact Despre noi Oraşul tău Oneşti Bucureşti Braşov Bacău Cluj
Asociaţia "Bucuria Celor Necăjiţi"
Icoana Maicii Domnului
Icoana Maicii Domnului
"Bucuria celor Necăjiţi"

Donează 2%

Donează 2%

Picătura de înţelepciune

Preasfânta Fecioara Maria, ea singura, șezând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a fãcut fiul omului, iar pe oameni i-a fãcut fiii lui Dumnezeu.
Esența cea mai adâncã a omului este libertatea sau voia sa moralã, și de aceea, unirea existențialã cu Dumnezeu înseamnã pentru om a-i preda în mod liber voința sa.
Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât devine mai mult om.
mai multe

Povestioara săptămânii

Sinceritate
Într-o zi, un preot aude o voce in biserică, dar cuvintele erau neinteligibile. Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găsește un copil care spunea ceva, și își dă seama că nu-i în ..
mai multe
Acasă Donează Cum poţi dona? Campania 20% Donează 2% Acţiuni Participă Dăruind vei dobândi Familia nevoiașă Să crești mare!
mai 27

Filmul lunii mai 2016

Oneşti

Filmul rusesc cu titlul complet „Stareţul Paisie şi eu, stând cu picioarele în sus” produs in 2012, in regia lui Alexandru Stoliarov, are la bază pilde şi şi istorioare despre cuviosul Paisie Aghioritul, care sperăm să aducă lumină şi bucurie şi în sufletele celor care il vor viziona.

Filmul, cu o durata de 1 ora si 21 minute, ne vorbeste despre “Isihia”, care înseamnă liniște (în limba greacă). Monahismul este calea spre liniște. Eroul nostru este un monah. Prototipul său este starețul Paisie, monah grec, astăzi sfânt, trecut la cele veșnice la sfârșitul secolului XX pe muntele Atos. Un alt călugăr — Hristodul Aghioritul — a scris despre el un set de povestiri. Iar dupa ele s-a scris scenariul unei comedii ortodoxe, în care doi monahi — unul tânăr și celălalt în vârstă — se luptă cu răul. Sunt prezentate niște istorioare aproape anecdotice, în care eroul principal este un monah simplu, și aceasta ținând cont de faptul că adevăratul stareț Paisie a scris el însuși trei cărți duhovnicești.
În filmul nostru eroul este în plină acțiune — învinge și cade din nou – dar isihia nu îl părăsește pentru nici un moment. Și tot ce se vede și se aude, tot ce se întâmplă cu el sunt raze întâmplătoare ale unei mari taine. Al doilea erou al nostru este un monah tânăr, care este mereu alături de stareț. În ochii starețului el se îndoiește și se convinge de curăția iubirii.
Filmul nostru surprinde ultimele zile din viața starețului și primele zile din viața mănăstirească a monahului tânăr. Paisie moare, tânărul monah, într-un impuls de îndurerare, părăsește mănăstirea. S-ar părea că totul s-a terminat. Dar deodată vede o minune, apoi o alta, (în filmul nostru veți vedea multe minuni), de multe ori obișnuite, ca și viața noastră — or ea însăși este o minune.

Filmul a luat premiul special al juriului, la festivalul de la Radonej, in anul 2012.

Sfantul Parinte Paisie Aghioritul


Parintele Paisie Aghioritul a fost trecut in randul sfintilor pe 13 ianuarie 2015 cu zi de praznuire in data de 12 iulie (ziua adormirii Cuviosului Paisie).

"A vorbi despre parintele Paisie inseamna a avea simtamantul copilului mic care incearca sa vorbeasca despre ceva mare, care depaseste masura lui, dar nu gaseste cuvantul si modul potrivit pentru a face aceasta", spunea ieromonahul Isaac, unul din biografii parintelui Paisie Aghioritul.Parintele Paisie Aghioritul, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.
In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio - Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.
Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei - va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.
In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.
Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul  din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.
A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Staretul Paisie Aghioratul ne invata: "Hristos ne da posibilitatea sa vorbim cu El..."... Sa vorbesti spontan lui Hristos, Maicii Domnului, ingerilor, sfintilor, oriunde te vei afla si sa le spui ce vrei. "Hristoase al meu, sa zici, Preasfanta mea, stii dispozitia mea sufleteasca. Ajuta-ma!". In felul acesta, simplu si smerit sa le vorbesti continuu despre tot ce te preocupa si apoi sa zici rugaciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma".

Cand te rogi, sa te gandesti cu cine vorbesti. Vorbesti cu Dumnezeu! Mic este lucrul acesta? Unei persoane oficiale cu cata atentie ii vorbeste cineva! E atent sa nu spuna vreo prostie. Din cand in cand i se incurca si limba de timiditate, de retinere. Ei bine, din moment ce omul e atat de atent cand vorbeste cu un om, cu cat mai atent trebuie sa fie atunci cand vorbeste cu Dumnezeu? ..... Uite, chiar si un copilas, cand se duce sa vorbeasca tatalui sau unui varstnic, se duce cu timiditate, cu retinere. Daca trebuie sa-i vorbeasca invatatorului sau, de care se si teme putin, se apropie cu mai mare timiditate, cu mai mare retinere. Si noi acum vorbim cu Insusi Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfintii si sa nu intelegem asta?

Vino alături de noi pe Facebook Scrie-ne pe bucuriacelornecajiti@gmail.com Scrie-ne pe bucuriacelornecajiti@yahoo.com
Hartă site
Copyright © 2011 Bucuria celor necăjiţi. Toate drepturile rezervate