blog
Asociaţia "Bucuria Celor Necăjiţi" Contact Despre noi Oraşul tău Oneşti Bucureşti Braşov Bacău Cluj
Asociaţia "Bucuria Celor Necăjiţi"
Icoana Maicii Domnului
Icoana Maicii Domnului
"Bucuria celor Necăjiţi"

Donează 2%

Donează 2%

Picătura de înţelepciune

Ia aminte, dacã Dumnezeu se sãlãșluiește înlãuntrul tãu, atunci toate sunt bune și frumoase. Iar dacã Dumnezeu lipsește, toate sunt strâmbe.
Copilul nu datoreazã pãrintelui viața, ci creșterea.
Prieten îmi este cel ce-mi aratã greșelele și dușman cel ce mã laudã.
mai multe

Povestioara săptămânii

Sinceritate
Într-o zi, un preot aude o voce in biserică, dar cuvintele erau neinteligibile. Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găsește un copil care spunea ceva, și își dă seama că nu-i în ..
mai multe
Acasă Donează Cum poţi dona? Campania 20% Donează 2% Acţiuni Participă Dăruind vei dobândi Familia nevoiașă Să crești mare!

Acţiuni

oct 25
Filmul lunii octombrie 2016
Oneşti
Foto
Sfantul Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir Troparul Sfantului Dimitrie Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, purtatorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai surpat si la lupta indraznet pe Nestor l-ai facut, asa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila. Sfantul Mare MucenicDimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor ..
oct 01
Cateva actiuni din luna septembrie 2016
Oneşti
Cu ajutorul Maicii Domnului au primit pachet cu alimente 86 de familii cu copii cuprinsi in proiectul “Sa cresti mare!” Anamaria primeste periodic alimentele necesare sustinerii tratamentului sau pt diabet. 3 familii sarace de la Belci au primit si ele pacehete cu alimente. Petronela a primit si ea ajutor in haine si alimente pt familia sa. Actiunile noastre continua, chiar daca nu reusim sa le enumeram pe toate. Doamne ajuta tuturor !! ..
sep 24
Filmul lunii septembrie 2016
Oneşti
Foto
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este considerat de multi dintre creştinii ortodocşi de pretutindeni ca fiind cel mai mare Sfânt al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfinţenie, el a fost în acelaşi timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu şi "nebun întru Hristos", un zelos ierarh misionar şi un apărător al săracilor. La sfârșitul veacului al XIX-lea, într-o familie înstărită din Rusia țaristă, vine pe lume micul ..
aug 20
Filmul lunii august 2016
Oneşti
Foto
Program de vacanta !
aug 17
Actiuni la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Oneşti
Intru slava Praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august 2016), Asociatia BUCURIA CELOR NECAJITI, a miluit 50 persoane necajite de pe Valea Oituzului, oameni ai strazii si alte 20 de persoane sarace din Onesti. Pachetele au continut mancaruri si dulciuri preparate de membrii asociatiei si diverse alte conserve. De ceva timp voluntarii asociatiei au in grija lor o fetita bolnava de diabet, dintr-o familie saraca, cu domiciliul in locuintele s ..
iul 30
Filmul lunii iulie 2016
Oneşti
Foto
Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, ziarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. A fost doctor în drept constituțional. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate, fiind cunoscut si ca ..
iul 25
Actiuni din lunile iunie si iulie 2016
Oneşti
Foto
Asociatia "Bucuria celor necajiti" nu si-a uitat prietenii din Oituz. In perioada vacantei de vara, in preajma sarbatorilor Sf. Treimi (iunie 2016) si a Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (iulie 2016), copii scolari din Oituz cuprinsi in proiectul “Sa cresti mare!” au primit, la domiciliul familial, pachete cu alimente constand in: conserve de orez cu carne, ciorba, varza, dulceata, caserole cu macaroane si branza, lapte, etc. Grupul tinta este a ..
iun 24
Actiune de Pogorarea Sf. Duh si Sfanta Treime
Oneşti
Au primit pachete cu alimente 200 de persoane din satul Parjol - grav afectat de inundatii, 94 de persoane de pe valea Oituzului, 10 persoane din Tg Ocna, 20 de persoane din Manastirea Casin, 86 de persoane aflate in atentia Centrului Melchisedec si 50 de persoane din oras. Batranii Centrului Harja au primit borcane cu zacusca si gem, iconite. Un pachet pentru o persoana a continut: borcane cu ciorba, fasole, orez, toate cu carne, ficatei, dulce ..
iun 09
Filmul lunii iunie 2016
Oneşti
Foto
SFÂNTUL LUCA AL CRIMEEI – DOCTOR FĂRĂ-DE-ARGINŢI ŞI MĂRTURISITOR AL ORTODOXIEI ÎN PRIGOANA COMUNISTĂ „Calea lui Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Nimeni, dar, nu s-a suit la cer fără osteneală”. (Cuviosul Isaac Sirul)Pe 11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale ..
mai 27
Filmul lunii mai 2016
Oneşti
Foto
Filmul rusesc cu titlul complet „Stareţul Paisie şi eu, stând cu picioarele în sus” produs in 2012, in regia lui Alexandru Stoliarov, are la bază pilde şi şi istorioare despre cuviosul Paisie Aghioritul, care sperăm să aducă lumină şi bucurie şi în sufletele celor care il vor viziona.Filmul, cu o durata de 1 ora si 21 minute, ne vorbeste despre “Isihia”, care înseamnă liniște (în limba greacă). Monahismul este calea spr ..
Vino alături de noi pe Facebook Scrie-ne pe bucuriacelornecajiti@gmail.com Scrie-ne pe bucuriacelornecajiti@yahoo.com
Hartă site
Copyright © 2011 Bucuria celor necăjiţi. Toate drepturile rezervate